Copila mare m-a mustrat deunazi ca nu mai scriu pe blog.
Copilul mic m-a luat de mana si m-a dus la biserica.
Dumnezeu e bun si vine catre tine pe unde nici nu gandesti.
Asa ca astazi revin cu o poveste, pe care unii internauti o cunosc deja :
"Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră
un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte
grăbit căci are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se
aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de oră până să
apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la
fiecare minut care trece.
Între timp mă gândesc că n-ar fi rău
să-i desfac bandajul şi să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi
aşa de gravă… în aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi
mă lansez într-o mică conversaţie. Îl intreb cât de urgentă este
întâlnirea pe care o are şi dacă nu preferă să aştepte sosirea medicului
pentru tratarea rănii… Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la
casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu
soţia.
Politicoasă, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul
domn îmi povesteşte că soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de
bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de
luciditate soţia putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i
tratez rana dar batranul îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5
ani cine este el…
Şi-atunci îl întreb mirată: “Şi dvs.. vă duceţi
zilnic ca să luaţi micul dejun împreună?“. Cu un surâs dulce şi o
mângâiere pe mână, îmi răspunde: “E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt
eu, dar eu ştiu bine cine este ea“.
Am rămas fără cuvinte şi un fior
m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care se îndepărta cu paşi
grăbiţi. Mi-am înghiţit lacrimile spunându-mi în sinea mea: “Asta este
dragostea, asta este ceea ce îmi doresc de la viaţă!… Căci, în fond, aşa
este dragostea adevărată ?!… nu neapărat fizică şi nici romantică în
mod ideal. Să iubeşti înseamnă să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este,
ceea ce va fi şi ceea ce încă nu s-a întâmplat.”
Persoanele fericite
şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare
lucru, ci acelea care ştiu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au.
Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni ci să ştii să dansezi în ploaie !!"
Thais
Am avut odata un blog...dar a ramas de el doar arhiva. A trebuit sa-mi gasesc alt "acasa" ...
duminică, 2 decembrie 2012
miercuri, 18 aprilie 2012
duminică, 27 noiembrie 2011
Ridica-te si fugi !!!
Cred ca asta e indemnul pe care-l aud in capsoru' dragalas bebelusii , in momentul in care simt ca tocmai li s-a scos scutecul :D
Daca mai esti si singura cu micu' , ori daca e noapte si chiar nu vrei sa trezesti toata casa...provocarea nu mai e deloc hazlie.
Ce masa de infasat?Cine mai sta pe aia?Odata asezat acolo...in secunda urmatoare, si numa' dintr-o singura miscare s-a-ntors.Fix cu fundul in sus.Fund care inainte sa-l speli tre' sters cumva.
Da' ceee???Sta????Normal ca nu sta.Si dai, si lupta...
7luni jumate , vreo 10 kg...si-un temperament de berbec.Cu cat incerc eu sa-l tinutuies c-o mana, si cu alta manuiesc haiduceste scutecul , cu atat se sforteaza el sa fuga...Cand nu reuseste din prima ,slobozeste un tipat de ajutor, si-n tocu' usii apar intaririle : tac'su ,ori vreo surioara ,c-o intrebare in priviri ..."ce-i faci?"
Nah, uite..ne luptam sa punem scutecul ...
Pana si Up&go -ul il pune pe fuga.
Ala e un fel de surogat, caci vad ca nu se dezminte nici dupa 10 ani - face iritatie in mai putin de 48 de ore.Motiv pt care musai trebuie alternate cu celelalte.
Alteori rade si dupa trei tumbe ma lasa sa-l scutecesc...
Ceea ce ma face sa cred ca pt el e o joaca ... Inca un moment in care isi manifesta clar personalitatea...

miercuri, 16 noiembrie 2011
Tranznai bebelusesti
M-a amuzat fotografia asta :)
Luandu-i urma am gasit un blog , unde mititelu' grasunelu' e fotografiat in diverse ipostaze care vor sa aminteasca de filme celebre ...
Sa te topesti si alta nu ...Aici e personaj din Alien :D

miercuri, 9 noiembrie 2011
suprapuneri
Minulescu.
Minculescu.
Moculescu.
Ce mare vid o fi in mintea de scoler ,la 12 ani, nu prea realizez eu...
Cert este ca numele de mai sus ii suna fix la fel.
Daaa, in mod cert suntem batrani, si vrem prea multe de la adolescentii nostri!
Hai cu poza, hai cu dez-ambiguarea.Lamurit problema.
Da'ce naiba ma fac ...am impresia ca asta e doar virful icebergului.Si ca iin mintea lor sunt mult mai multe astfel de suprapuneri ...pe care nu pot decat sa sper ca le-as putea descoperi la timp.

marți, 8 noiembrie 2011
Calea laptelui.Praf.
In mintea mamicilor ajunge cumva subliminal ideea ca Nestle face cel mai bun lapte praf.
Privind rafturile burdusite si cu alte marci in supermarket , ma gandesc ca nu-i corect.Poate ca unui pui i-ar place mai mult Milupa, sau Humana...sau orice altceva...
Cred ca primele vizate au fost maternitatile.Acolo a trebuit "uns" la stanga si la dreapta ...si prin diferse mijloace,motivat personalul sa promoveze produsul.A,inainte de asta licitatiunea a fost castigata in mod miraculos de aceeasi firma ...si spitalul are mari rezerve de produs pt un cincinal.
Si asa aunge o asistenta binevoitoare sa-ti ofere in creierii noptii un biberon cu "laptic", tie, lauza chiauna de nesomn si hormoni postnatali ! "Nu-i asa ca nu mananca, haideti sa-i dam putina formula...! - dar sa nu spuneti la doamna doctor...:D"
Si in mai mult de 50% din cazuri tine vrajeala!!!
Si mamicile alea vor deveni cumparatoru' fidel pt cel putin un an...
Restul ,care scapa din maternitate fara lapte praf, ajung....ati ghicit, la pediatru!!!
Care pediatru este si el om, are si el famelie si rate la banca.Care e si el vizitat din cand in cand de reprezentantii firmei ... motivat in vreun fel sau altul ...ca nah, asa se face treaba.
La controlul de o luna, la cantarire , surpriza! "Vai, dar copilasu' n-a luat in greutate cat ar trebui!Nu mananca destul..."
Poate la prima luna scapi, dar in luna a doua te duci la farmacie si iei o cutie macar asa "sa fie in casa"...
Dupa atatia ani, mecanismul este atat de bine organizat, incat din afara pare chiar "natural" si firesc.
Restul producatorilor ... mai slabut cu vanzarile.Mizeaza mai mult pe "ajutorul" direct al farmacistelor, si a vreunu-i rezident capos.
Dca macar jumatate din resursele financiare puse la bataie pt promovarea laptelui praf ar fi investite in promovarea - REALA SI EFICIENTA - a alaptarii ...vanzarile lor ar scadea dramatic.
Si de castigat ar avea doar copilasii nostri!!

duminică, 6 noiembrie 2011
...de adormit copilu'
Numa' cine n-a avut, nu stie cum si ce fel sta treaba cu somnul bebelusesc.
Azi puiul poate sa adoarma, si te-ai scos ... insa maine , nu mai vrea.
Carti si netu' povestesc despre o anume rutina, cu baita, cu masaju' , cu pijamaua, cantecelul...doo ore.La capatul carora te poti trezi ca bebe nu numai ca nu doarme, da plange de pune blocul in picioare...
Sunt plina de compasiune pt parintii care sunt nevoiti sa plimbe mostenitoru' cu masina juma de ora prin cartier, pt ca acasa la el in patut dansu' nu mai vrea.
Si deoarece n-am vrut sa ajung asa am intrebat pe altii.
De pe un forum mamicesc am aflat de metoda cu feonul.Instrumentu' ala de usacat parul, pe care eu nu-l folosesc decat o data pe an.
Il pornesti si bebelusul plangacios se linisteste.
Neee, n-are cum, imi spun....
Dar in plin episod urlator imi amintesc, si aplic.
Miracol...pruncul se calmeaza si adoarme.Si tot doarme dus vreo doua ceasuri.
Am tinut-o asa cateva luni.
Vine barbatu' cu ideea:"nu e bineee!Da dependenta!" ;))
Drept e ca am carat instrumentul cu pricina si in Delta - la Sf.Gheorghe , fermecata de puterile lui magice.Dupa o vreme am inteles ca de fapt orice zgomot regulat, monoton, potoleste neuronul kinderului.
Next step? La munte locul feonului a fost luat in bagaje de ...epilator.Mai mic, mai silentios, cu efect neverificat ...deoarece pruncul adormea ascultand apa de la dush.(scapandu-ne astfel de grija ca vom trezi tot hotelu' noaptea cand i se face lui de simfonie).
O luna mai tarziu imi vine ideea sa caut pe net un ceva audio, pe care sa-l inregistrez pe-un mp3-player si sa fie in cazuri de urgenta.
Si normal, in ignoranta mea aflu despre "white noises", zgomote cu veleitati de somnifer.Si care au dus la aparitia diferitor divaisuri cantacioase , care te ajuta sa dormi.
Ba, ca sa fie dileala completa au aparut aplicatii care ruleaza pe Android - o fi si pt restu' dar nu m-a interesat aspectu'.
Last step?
Instalat trei aplicatii pe telefon.
Una imita ,la alegere, feonul, aspiratorul, masina de spalat, dusul, fosnetul unei pungi,si "puricii" de la tv.
Urmatoarea canta melodii de cutiuta muzicala.Similare cu cele de la caruselul de de-asupra patutului :)
Ultima imita ploaia.Cu o picatura.Cu doua picaturi. Cu tunete, cu pescarusi, cu greieri ...etc.Alegi din setari ce meniu doresti.
Toate au timer sau "infinite loop"(aka il opresti cand te trezesti matale:))
Dintre toate , ati ghicit, favorita ramane "feonul" - cu avantajul ca nu tre' sa mai stau cu grija ca se supraincalzeste aparatul dupa un sfert de ora de mers continuu ...

Abonați-vă la:
Postări (Atom)