Eu cu ce ma incalt?

Beneficiile lumii moderne ne-au adus mall-uri si tot felul de hipermarketuri.
Bun.Televiziunile traiesc din - multe- parale , pe care le incaseaza pe - multe - reclame.Care picura , subliminal , tot felul de nevoi in creierasul nostru...

Insa dincolo de ele, regasim cateva nevoi esentiale.La ora asta , de exemplu , nevoia de-a achizitiona ceva de incaltat.Asa, de sezon.Si musai decent...

Pai ori stau eu prost cu nervii , ori oamenii de vand incaltari sunt facuti dupa alte reguli.Admitand ca nu ma prapadesc dupa tocurile- foarte- cui , si nici dupa varfurile foarte ascutite , trag concluzia ca mai bine-mi cumpar o pereche de adidasi , decat sa caut cizme sau ghete.

Chiar voiam sa-mi cumpar de incaltat.Si nu voiam chinezarii mirosind a motorina.
Gasesc o pereche , care nici nu pute , si nici nu inteapa cu tocul ori cu bombeul.
Cusaturile cam neglijente, dar vine o tanti si se jura ca musamaua aceea este piele, si ca d-aia cizmele tind catre 200de ron.Poate o fi piele de autobuz , imi vine sa-i zic ... dar imi amintesc sa nu fiu nesuferita .Atat stie ea sa faca ...
Cred ca am stat la Leonardo jumatare de ceas.Ar mai fi trebuit poate sa stau , dar era cumplit de cald si-mi cam pierdusem rabdarea.

Insa ma intreb , daca mi s-ar fi rupt un toc, sau daca ramaneam cumva desculta , eu cu ce ma incaltam?Ca de acolo n-aveam ce sa aleg ...
Stiu , e mare orasul.Si-s destule mall-uri...

Tandaluind spre Tamina

...Cascada Tamina.

Te uiti pe harti , cauti pe net , citesti, te documentezi , si purcezi la drum.
Facem geografie cu loazele din dotare.Cunoasterea Romaniei.
Ca in baza scolii greu ne pot dansele indica macar punctele cardinale!

Pun degetul pe harta si le arat : plecam de aici , trecem pe aici , aici ne cazam si mergem sa vedem asta si asta....

Hai sa vedem Cascada 7 scari si Cascada Tamina.
Azi vorbim despre cea din urma.
Asta vazusem pe net despre Tamina :



Dupa orbecait pe diverse trasee, bine pitit am gasit indicatorul catre drumul de acces (intre noi fie vorba , daca nu erau taietorii de lemne sa ne lamureasca , nici prin cap nu ne-ar fi trecut ca de acolo 'ncepe traseul).

Acum, hai sa fim seriosi, cine vine perpedes pe "deneu" , si inainte de cabana Dambul Morii gaseste pe aceeasi parte un drum forestier?
Parca eram in bancurile de la radio Erevan , cabana nu prea mai arata a cabana - este o ruina, iar drumul e ascuns intre copaci,cam ingust si fara vre-un indicator sau pancarda care sa indice acest lucru.
De la sosea , poteca , marcata cu dunga albastra, intretaie serpentiinele drumului forestier.Pt cei antrenati o fi usor traseul , dar e destul de abrupt si executabil in cel putin doo ceasuri.Suficient cat sa-ti iasa ochii din cap , sa transpiri si ultima picatura de apa pe care ai baut-o , dorindu-ti cu disperare un petec de cer spre care sa poti privi.

De ce n-oi fi stat la hotel, ce cascada-mi trebuie mie...ma intrebam.
Cand, gasim asta :


Pai si unde gaia e cascada?

Ne prindem la un moment dat( nu inainte de-a mai urca , de-a-n-surda vreun sfert de ceas - ceea ce s-a dovedit a fi traseul spre platoul Piatra Mare)...

Ne-am intors la pancarda minunata , cand vedem doi bezmetici , la bustul gol, fara bagaje , iesind din niste boscheti...
In buna traditie a mersului pe munte am dat zambitori ziua buna.Dansii , in buna traditie a marlanului, s-au facut ca nu ne aud/vad si-or trecut mai departe...

No , sa fie sanatosi! Da' oare n-o fi vreo poteca pe-acolo , prin boscheti???
Undeva la vreo 30m , pe un brad , se vede o dunga rosie...
Astia ori fac trasee pt daltonisti , ori tre' sa ne luam si noi un GPS d-ala, de te duce unde vrei ,fara ca tu sa ai nevoie de vre-un neuron !!!

Da' daca tot am ajuns aici , hai sa coboram ... de-a dreapta drumului
: trebuie c-o fi la baza stancilor de dupa colt.In jos mult, cale de vreo trei-patru etaje (sau mai mult ...)
Cinci minute, nu mai mult, si voila..un parau, si mare galagie.No,in prezentu' context, ii musai ca tre sa fie si-o cascada!
Mai dupa colt, discreta si diafana...minunatia..
Dar cascada a luat la vale o parte din scari :



Prima lipsa a fost inlocuita cu un bustean cioplit :



Pe a doua am fentat-o agatandu-ne de-o sarma...
Dar a treia ne-a pus capat drumului:


Mai departe n-am mai putut merge.A ramas bucuria fotografiilor:




Si gustul amar al faptului ca, daca am fi fost in alta tara ,accesul la acesta bijuterie a naturii ar fi fost mai usor.
Ma refer la indicatoare si marcaje fara echivoc.
(parca si scarile acelea ar fi putut sa fie montate la locul lor.)

La cum e acum se vede treaba ca iti trebuie ori determinare serioasa , ori o caruta de noroc sa o nimeresti...

tatuajul la romani

Ooo , da....Chiar terminasem cu toate cele necesare natiunii...
De patru zile , pe toate posturile tv, la stiri ni se prezinta nu stiu ce festival al tauajelor...

Mai, si cu atata consecventa ni se prezinta extazul proaspetilor tatuati , ca cineva strain de natia asta ar crede ca-i o traditie care vine la pachet cu slana, carnatii de Plescoi ,Dracula si fumul de mici.

Da, stiu sunt obtuza.Tatuajele reprezinta o forma de arta.Cer migala , talent.Si multe parale.
Dar de ce trebuie sa vad asta in fiecare zi , pe toate posturile tv ???
Chiar nu ar mai fi nimic interesant cu care sa umple timpii de emisie , sau sa-si justifice leafa ?

Pozele sunt de pe net :



E foarte cool , sa-ti injectezi tus in derm ...Esti matur si copt la minte.Stii ce faci , ba esti si foarte mandru de asta...



Si vin si intreb : de ce ma mai oripilez cand vad copile de 12 ani cu cicatrici pe antebrate?Cicatrici pe care si le fac singure , cu lama , pt ca asa au aflat ele ca este cool ???

Oricum subiectul e vast , sunt constienta ca eu ridic doar coltul presului sub care se ascunde gunoiul.

Sufletul neanteles al Madalinei

Bucuriile stim ca ni le putem imparti cu prietenii.

Disperarile suntem condamnati sa ni le traim singuri.
Ne rod pe dinlauntru.Ne mananca de vii.
Ai senzatia ca te trag intr-un virtej, si ca in cele din urma ai sa te inneci.

Daca n-ai cu cine vorbi despre ceea ce simti, daca n-are cine sa-ti intinda o mana si sa te "extraga" din vartejul acela intunecat , devii un suflet pierdut.

Nu cred ca Madalina Manole si-a planificat sinucuderea.
Cred ca era doar foarte , foarte nefericita.Si n-a inteles nimeni asta.

Sunt niste resorturi atat de complicate in mintea noastra care intr-o secunda de slabiciune cedeaza.Si te arunci de pe pod.Sau inghiti otrava.Sau te arunci in fata trenului.

Daca nu reusesti, te inchid intr-un spital, te leaga de pat , si te indoapa cu pastile.Iar lumea din jur te va privi ca pe ciudatenia pamantului.

Oricum e o imensa rusine in a recunoaste ca sufleteste ai o problema.NU inteleg de ce....
(Pot sa te vada ca ai piciorul rupt, sau ca te doare o masea , dar sub nici o forma nimeni nu trebuie sa bage de seama ca te doare sufletul.)
In tarile civilizate psihoterapia este recunoscuta de toata lumea.
La noi daca trimiti un om la psiholog este mai rau decat l-ai injura de mama.

Poate ca asa suntem claditi.Poate asa ne educa lumea in care traim.

Copilul mic daca il doare ceva , sau daca este trist, comunica asta urland cat il tine gura.Crescand suntem invatati sa ne ascundem trairile, pana cand asta devine a doua natura.

Purtam in noi toate amaraciunle dintr-o viata ,crezand ca le-am invins.
Si-apoi, cand nici nu gandesti, paharul se umple.Si nu mai poti.
Nu mai poti nici sa gandesti.
Te coplesesc, si cedezi.

Si daca cei apropiati nu au inteles prin ce treci si ce e in sufleul tau , cu atat mai putin nu-ti vor intelege gestul.


Ramane muzica ei.
Si ideea ca in realitate sufletul omului nu-l poti sti decat daca-ti doresti intr-adevar asta ,si-l poti determina sa-ti impartaseasca si disperarile , nu doar fericirea.

Dumnezeu sa o ierte.Si sa-i dea sufletului linistea si impacarea pe care nu le-a gasit pe pamant.

home again

Vreau acasa…

Cumva dorinta asta este foarte legitima… de-a vietui intr-un mediu familiar , fie si la modul abstract , alaturi de oameni care impart aceleasi valori si aceleasi idealuri .

Copil fiind, cand iesi din casa presupui ca si ceilalti copiii au aceleasii reguli de respectat ca si tine.Sa fi cuminte, sa nu minti , sa fii atent la ce se intampla in jurul tau.Vezi insa ca lucrurile pot sta si alt fel.Cca unul urla la ma-sa marea sa-i dea bomboane, si ca le si primeste.Ca altul arunca pietre in masinile de pe strada.Si ca treaba asta i se pare a naibii de amuzanta.

Si mai observi ca scapi foste usor de munca daca spui “nu stiu”.Bagi de seama cat e de usor sa minti, mai ales ca nu-si mai bate nimeni capul sa dovedeasca asta.

Acasa este locul in care valorile raman mereu la fel.

Crestem si bagam de sama ca fiecare are cate un “acasa” , dar asta nu-i opreste sa minta, sa fie lenesi si iresponsabili.

Dupa cei 7 ani petrecuti acasa nimeni nu-si mai bate capul sa urmareasca lumea in care vietuiesti.Scoala e un fel de zoo, la care daca esti pe faza mai acumulezi ceva cunostinte.

Nu-ti explica nimeni ca ai niste aptitutini , ca trebuie sa ti le cultivi , ca trebuie sa ai in minte cam ce-ai vrea tu sa devii…Altceva decat un parazit social…

Ideea generala ca termini un liceu , si ca apoi ti-or plati parintii o facultate e sortita esecului…

Si cea mai clara expresie in acest sens e taman societatea in care traim.

Lispiti de absolut orice responsabilitate.”Nu stiu”, “nu cunosc”,” nu e treaba mea”…

Vina este intotdeanua a celorlalti.A politicienilor , a profesorilor , a doctorilor si a functionarilor corupti.

Lesinam de nostalgie uitandu-ne in ograzile vecinilor de la vest ,ba daca avem oarece avant ne luam bagajele si plecam intr-acolo.

Unde, ce sa vezi?Minune! Muncim mai mult, devenim ma responsabili , mai civilizati…

De ce nu putem fi asa si acasa?

Sa ne fie oare inertia atat de mare?Sa fie oare caruta atat de greu de urnit?

Nu putem pleca toti.
Sau , ma rog, am putea.Ultimul, stinge lumina.Subinchiriem Romania chinezilor , si-asa prea multi la ei acasa!