Copiii mei n-au de unde sa mai stie bucuria urcatului in cires.Sa cunosti copacul creanga cu creanga.Sa stii" traseele" si sa ajungi precum pisica inspre ciresele cele mai dezmierdate de soare.
Poate c-asa e viata.Fiecare timp cu bucuriile lui.
Am crescut in satul dintre dealuri, desi parintii erau oraseni cu acte in regula.Ne lasau la bunici , sa scape de grija noastra si "sa-si poata vedea de serviciu".
Este proprie copilariei abilitatea de a gasi farmecul si vraja locului in care te afli.
Bunicul ne citea seara povesti...dintr-o carte veche si fara coperti, si cand era prea obosit sa le citeasca inventa unele noi si ne tinea cu sufletul la gura, pana gata bunica laptele cu "tocmagi" - taitei de casa taiati mai grosuti si fierti in lapte.
Adormeam fericiti, satui si rupti de oboseala.
Eram sase.Sase nepoti , pe care bunicii acceptasera sa-i faca mari in propria ograda...ca dovada a dragostei ce le-o putau celor trei fete ale lor, maritate la oras si ocupate cu "serviciu".
Bunica ne privea pe toti ca pe niste icoane...si nici dupa ce ne-a facut mari nu indraznea sa ne roage sa-i aducem o galeata cu apa.
Casa taraneasca, fantana "in drum" , saltelele de paie , lut pe jos si "plita" cu lemne.
De pe la 6 ani mai puneam si noi mana pe o iarba sa hranim un iepure sau ceva.Insa oricum numai la trasnai ne statea mintea.
Nici nu vreau sa ma gandesc la ce-o fi fost pe capul bunica-mii cand m-a "adoptat" , la trei luni, cu o geanta de scutece si-o punga de lapte praf.
Nu a terminat bine cu mine, ca la diferenta de doi anni a venit sora-mea.Si apoi verisorii mei...tot cam asa , la distanta de doi-trei ani.
Paradoxul face ca eu , adultul de acum, sa vad toate neajunsurile vremurilor de atunci.Insa copilul din mine isi aminteste de vremurile acelea ca de suprema fericire.
Magazinul din sat era pt noi Mecca...Intram acolo ca intr-un templu.
Priveam la halva ,bomboane, marmelada,rahat ori biscuiti ... ca la singurele bunatati ale lumii industrializate.Stateau acolo,insirate printre cuie, sapun, drojdie ori soda.
Pe vremea aceea daca voiai sa cumperi drojdie, vanzatorul avea "puterea" sa te constrange sa iei si scrumbie sarata.Daca voiai ulei trebuia sa cumperi si un kil de halva - mult mai aspra decat ceea ce gasim noi la pravalie azi.
Nu-mi amintesc sa fi fost foarte trista ca nu aveam bani sa cumpar dulciuri.
Aveam propria "Dumbrava minunata" si nu ne ajungea ziua sa-i batem cararile.Daca aveam o turta in traista si-o fantana pe undeva, nu ne mai trebuia nimic toata ziua.
Cand am mers la scoala la oras eram aproape furioasa ca trebuie sa umblu incaltata toata ziua :))
Si nu pricepeam de ce trebuie sa ma pieptan in fiecare zi.
Aveam sa duc dorul libertatii de la sat , si sa-mi doresc mereu sa ma reintorc acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu